Mircea Negulescu a chemat poliția la Parchetul General. Acesta acuză un jurnalist de agresiune

Publicat: 22/02/2018, 14:33

„Nu dau niciun un fel de declarații. Nu puneți mâna pe mine. Ce vreți, să mă tâlhăriți?”, a spus Negulescu la ieșirea din Parchetul General, în timp ce jurnaliștii îi puneau întrebări.

Ulterior, magistratul a revenit, spunându-le jandarmilor care asigurau paza că va depune o plângere, întrucât un cameraman l-ar fi agresat.

Mai mult, Negulescu le-ar fi cerut polițiștilor care au venit la fața locului să-i asigure protecția, susținând că a primit și mesaje de amenințare.

Mircea Negulescu a fost audiat, joi, la Parchetul General într-un dosar privind o plângere făcută de un magistrat pe care acesta l-a trimis în judecată, au declarat, pentru MEDIAFAX, surse judiciare.

Sursele citate precizează că este vorba despre o plângere depusă de un magistrat care era cercetat într-un dosar instrumentat de Negulescu, care a fost clasată de procurorii de la Parchetul General, însă judecătorii au infirmat decizia, constatând lipsa efectivă a anchetei.

Plângerea a fost depusă de judecătoarea Ruxandra Popescu, condamnată, în primă instanță, la patru ani de închisoare, într-un dosar intrumentat de Mircea Negulescu. Acuzațiile sunt de purtare abuzivă, influențarea declarațiilor martorilor, potrivit avocatului Ruxandrei Popescu.

Secția pentru procurori din cadrul Consiliului Superior al Magistraturii (CSM) a decis, pe 30 ianuarie, excluderea din magistratură a procurorului Mircea Negulescu, acuzat, printre altele, că a luat legătura cu un suspect în mai multe dosare.

Decizia poate fi atacată la Înalta Curte de Casație și Justiție.

În spațiul public au apărut mai multe înregistrări din discuții pe care le-ar fi avut cu părți din dosare, aceste aspecte constituind subiectul unor cercetări al Inspecției Judiciare. În una dintre înregistrări, Mircea Negulescu îi cerea unui martor cu identitate protejată să semneze un denunț împotriva omului de afaceri Sebastian Ghiță, iar acesta din urmă îi spune că „anul trecut scriam de Cosma și se duce nevinovat la pușcarie”.

De asemenea, în spațiul public au apărut și conversațiile dintre magistrat și Andreea Cosma, cea pe care la un moment dat a anchetat-o. Deputatul Andreea Cosma a susținut că procurorul i-a făcut avansuri, iar atunci când le-a refuzat, magistratul a amenințat-o că o va trimite la închisoare, odată cu tatăl său, Mircea Cosma, fostul președinte al CJ Prahova, și fratele său, fostul deputat Vlad Cosma.

Recent, au apărut alte înregistrări în care ar apărea Mircea Negulescu, fostul deputat Vlad Cosma acuzându-l pe acesta că ar fi falsificat probe și ar fi presat martorii. Vlad Cosma a depus o plângere la Parchetul General pe numele a patru procurori din DNA Ploiești, printre care Mircea Negulescu și Lucian Onea.

Dacă duminică ar fi alegeri, tu cu cine ai vota?

Vezi rezultate

Loading ... Loading ...
Urmărește Gândul.ro pe Google News și Google Showcase
"Următoarele două luni sunt periculoase. Este un risc de război mondial". Avertismentul ministrului de Externe...
Vica Blochina, adevărul despre despărţirea dintre Alex Bodi şi Ema Uta: ”S-a săturat să îl...
FOTO. Ce imagini! Apariția decoltată şi transparentă a celei mai frumoase jurnaliste sportive din lume
Cine ar putea intra în turul II după confruntarea dintre candidați ANALIZĂ
Imagini sfâșietoare de la mormântul Andreei Cuciuc. Ce a apărut în cimitir, la câteva ore...
Descoperire arheologică rară, la Zidul lui Hadrian: Un mâner vechi de 2.000 de ani arată...
„Pentru prima dată în istorie”, Ucraina a lovit o instalație militară de pe teritoriul Rusiei...
Fiii lui Silviu Prigoană nu pot face succesiunea. Care este motivul + acuzații grave din...
Andreea Bănică, noi imagini HOT pe internet. Fanii au crezut că nu văd bine: cum...
Ninsori în aproape toată ţara începând de joi. La Bucureşti vom avea parte de zăpadă...
Igor Cuciuc își urlă neputința: Andreea, întoarce-te acasă! Durere sfâșietoare
Un nou tronson al Autostrăzii Moldova A7 se deschide astăzi! Drumul va face legătura între...
Avem testamentul lui Silviu Prigoană. Ce primesc Adriana Bahmuțeanu și celelalte foste soții
Rovinieta NU se mai plătește înaintea efectuării călătoriei. Legea a intrat în vigoare
Începe licitaţia pentru construcţia celui mai dificil lot al secţiunii montane a A8. Anunţul ministrului...
Structura IMENSĂ găsită pe fața ASCUNSĂ a Lunii
TAXĂ mai mare pentru 2,1 milioane de români. Se va da lege nouă
Prețurile la energia electrică explodează. Cât va costa curentul
Ce diagnostic a primit Florin Niță după accidentarea de la meciul România – Cipru. Portarul...
"Tata, nu!" Ultima discuție pe care Igor Cuciuc a avut-o cu Andreea, chiar înainte de...
VIDEO Daniela Iliescu este gravidă cu al doilea copil! Culiță Sterp și partenera lui au...
Igor Cuciuc își strigă durerea după înmormântarea unicului său copil. Imaginea emoționantă cu Andreea pe...
BANCUL ZILEI. Soacra către ginerele BULĂ: -Ce-o fi văzut fata mea la tine?
Beth, cățelușa preferată a Reginei Camilla, a murit. „A fost un companion foarte special”